Selectează limba română
Dimensiunea textului A A A
Donate Now to Friends of rotunda
  Search

În această secţiune

 

Suplimente de vitamina D


Vitamina D este importantă pentru dezvoltarea sănătoasă a oaselor şi pentru prevenirea anumitor boli. Ea ajută la fixarea calciului în oasele tale şi controlează nivelul de calciu din corp. Copiii trebuie să asimileze suficientă vitamina D în primul an de viaţă când oasele se dezvoltă rapid. Copiii care au un nivel foarte scăzut de vitamina D pot dezvolta rahitism – o boală în care oasele devin moi şi fragile. Copiii cu rahitism au mâinile şi picioarele curbate şi suferă şi de alte schimbări la nivelul oaselor. Şi adulţii care au un nivel scăzut de vitamina D pot ajunge să aibă oase fragile. Vitamina D poate avea un rol şi în prevenirea unor boli cronice (pe termen lung).

Vitamina D se formează în urma reacţiei razelor soarelui pe pielea ta, în lunile de primăvară şi de vară. Totuşi, nu trebuie să-ţi expui la soare copiii care au sub şase luni în încercarea de a le ridica brusc nivelul de vitamină D sau dintr-un alt motiv, deoarece pielea lor delicată se poate arde cu uşurinţă. În plus, copiii nu vor consuma alimente bogate în vitamina D (somon, macrou, sardine, ouă întregi, ficat şi anumite formule îmbogăţite de lapte şi cereale pentru micul dejun) în cantităţi mari încât să acopere necesarul de vitamina D în primul lor an de viaţă.

Din aceste motive, tuturor copiilor, atât celor hrăniţi la sân, cât şi celor hrăniţi cu o formulă, trebuie să li se dea picături de vitamina D care conţin 200 IU (5 μg) de vitamina D începând din prima săptămână de viaţă până la cel puţin 12 luni. Când copilul tău are peste 12 luni, trebuie să-i dai o varietate de alimente şi băuturi care conţin vitamina D sau să continui să-i dai picături de vitamina D.

Picăturile de vitamina D pentru nou-născuţi se găsesc în majoritatea farmaciilor. Aminteşte-ţi că a lua o cantitate prea mare din orice vitamină este la fel de dăunător ca a nu lua suficient. Citeşte întotdeauna instrucţiunile înainte de a utiliza orice suplimente. Dacă ai întrebări, te rugăm te adresezi medicului, moaşei, asistentei de sănătate publică, nutriţionistului sau farmacistului.

Denumirea şi dozele de vitamina D pe care le puteţi achiziţiona de la orice farmacie sunt enumerate în tabelul de mai jos. Pentru informaţii actualizate privind vitamina D, te rugăm să consulţi site-ul web al HSE: http://www.hse.ie/eng/health/child/vitaminD/vd.html

Denumirea suplimentului de vitamina D

Furnizor


Cantitatea de produs care trebuie administrată pentru o doză de 5 µg de vitamina D zilnic

Cum să îi dai vitamina D copilului tău


Abidec Vitamina D3 Picături

Chefaro Ireland, Ltd

5 picături

5 picături într-o linguriţă pentru bebeluşi şi apoi introduci linguriţa în gura copilului

Baby D

KoRa Healthcare Ltd.

0,2 ml de lichid

0,2 ml de lichid, folosind seringa furnizată, pe care o introduceţi în gura copilului

BabyVitD3 Picături

Shield Health Ltd.

2 picături

2 picături folosind pipeta furnizată, pe care o introduceţi în gura copilului

BabyVitD3 Pompă

Shield Health Ltd.

1 pompă cu lichid

1 pompă cu lichid într-o linguriţă pentru bebeluşi şi apoi introduci linguriţa în gura copilului

Baby Vitamin D3 Picături

Beeline Healthcare

0,5 ml de lichid

0,5 ml de lichid, folosind pipeta furnizată, pe care o introduceţi în gura copilului

 

Poţi găsi mai multe informaţii privind alimentaţia copilului tău pe site-ul web: www.indi.ie/fact-sheets/fact-sheets-on-nutrition-for-babies-children.html


| Înregistrare | Site mobil| | Modulul cookie şi Notă privind confidenţialitatea | | De la Inventise | Translated By STAR