Selectează limba română
Dimensiunea textului A A A
Donate Now to Friends of rotunda
  Search

În această secţiune

 

Fizioterapie


Scopul departamentului este să asigure o asistenţă excelentă, orientată spre pacient, inovatoare şi bazată pe dovezi în gestionarea prin fizioterapie a afecţiunilor ginecologice, pediatrice şi legate de maternitate.

Fizioterapeuţii sunt:
    • Cinny Cusack Şef fizioterapie
    • Anna Hamill Fizioterapeut
    • Brona Fagan Fizioterapeut
    • Niamh Kenny Fizioterapeut
    • Anne Duignan Medic primar fizioterapeut

Three Physiotherapy Staff


Exerciţii pentru muşchiul planşeului pelvian - Materiale video informative

A şti cum să faci exerciţiile pentru muşchii planşeului pelvian este extrem de important şi te poate ajuta să eviţi sau să opreşti pierderile involuntare de urină.

Fizioterapeuţii din cadrul Rotunda Hospital au creat cinci materiale video cu informaţii privind muşchii planşeului pelvian, exerciţiile pentru muşchii planşeului pelvian, pierderile involuntare de urină şi efectuarea unor exerciţii după naşterea copilului.

Am creat aceste materiale video astfel încât toate femeile să poată primi informaţii fiabile, de încredere, gratuite şi pentru a le comunica că:

  • Pierderile involuntare de urină nu sunt normale şi pot fi tratate
  • Efectuarea exerciţiilor pentru muşchii planşeului pelvian cu regularitate ajută la tratarea şi prevenirea pierderilor involuntare de urină.

Pierderile involuntare de urină (cunoscute şi sub denumirea de incontinenţă urinară), pot fi tratate cu ajutorul exerciţiilor pentru muşchii planşeului pelvian (PFME). PFME ajută la reducerea simptomelor asociate pierderilor involuntare de urină; în anumite cazuri, acestea duc la o eliminare temporară sau chiar permanentă a simptomelor.

Din cercetările efectuate la spitalul Rotunda, ca parte din studiul MAMMI, ştim că:

  • una din trei femei suferă de pierderi involuntare de urină ocazional (mai puţin de o dată pe lună) înainte de prima lor sarcină
  • una din trei femei care sunt mame pentru prima dată suferă de pierderi involuntare de urină o dată pe lună sau mai frecvent în timpul sarcinii
  • una din două femei care sunt mame pentru prima dată suferă pierderi involuntare de urină la 3 luni după naşterea primului lor copil. Incidenţa este mai mare la femeile care au avut mai mult de un copil.

De asemenea, ştim din rapoartele noastre privind participarea la cursurile prenatale că numai jumătate din femeile care sunt mame pentru prima dată şi mai puţin de una din douăzeci de femei care urmează să aibă al doilea copil sau care se află la o sarcină ulterioară au asistat la cursurile PFME, predate în timpul cursurilor prenatale din cadrul spitalului Rotunda.

Fiecare material video durează între 3 şi 6 minute. Te rog să faci clic pe materialul video relevant pentru a-l viziona:

Introducere privind materialele video prezentată de directorul departamentului de fizioterapie din cadrul Rotunda, Cinny Cusack



Materialul video 1: Informaţii despre planşeul pelvian



Materialul video 2: Pierderile involuntare de urină/Incontinenţă urinară

 

  Materialul video 3: Cum poţi face exerciţiile pentru muşchii planşeului pelvian  

 


Materialul video 4: Exerciţii şi postură

După ce ai vizionat materialele video, am dori să aflăm părerea ta despre ele şi, mai ales, dacă ţi s-au părut a fi o bună modalitate de a obţine informaţii.

Am mai dori să ştim dacă ai făcut exerciţii pentru muşchii planşeului pelvian în trecut şi dacă ai suferit de pierderi involuntare de urină. Pentru a ne răspunde, te rugăm să faci clic pe această legătură Studiul PFME.

Îţi mulţumim din partea echipei de fizioterapie a spitalului Rotunda.


Programări

  • Departamentul de fizioterapie este deschis de luni până vineri, între 9.00 am şi 16.45 pm. 
  • Te rugăm să ajungi la timp pentru programarea ta şi să-ţi anunţi sosirea la recepţionera departamentului. 
  • Dacă doreşti să faci, să modifici sau să anulezi o programare, te rugăm să contactezi departamentul la numărul 01 817 1787. 

Dacă nu poţi să ajungi la o consultaţie programată, te rugăm să ne informezi cât mai repede posibil pentru a putea programa pe altcineva. 

Dacă nu vii la consultaţia programată şi nu ai sunat pentru a anula programarea, îţi vom trimite o scrisoare în care te vom ruga să faci altă programare. 

Dacă nu ne contactezi în decurs de 2-3 săptămâni, vom considera că nu soliciţi fizioterapie pentru tine şi/sau copilul tău şi, ca urmare, nu vei beneficia de serviciile noastre.


Servicii de maternitate

Fizioterapeuţii participă la îngrijirea viitoarelor şi noilor mămici printr-o serie întreagă de servicii.

Viitoare mămici

Oferim 'cursuri de pregătire pentru rolul de părinte' ţinute de moaşa care se ocupă de educaţie parentală.

Cursurile de fizioterapie sunt: 

Cursul 1 (numai pentru mame)

  •  Exerciţii fizice în timpul sarcinii şi recomandări

Cursul 2 (poate participa şi partenerul)

  •  Exerciţii fizice în timpul sarcinii
  •  Tehnici de gestionare a travaliului şi poziţiile corespunzătoare
  •  Relaxare

Cursul 6 (poate participa şi partenerul)

  •  Exerciţii fizice în timpul sarcinii
  •  Tehnici de gestionare a travaliului şi poziţiile corespunzătoare (continuare)
  •  Cum să ţii copilul şi creşterea copilului
  •  Exerciţii fizice postnatale şi recomandări
  •  Relaxare

Physiotherapist with class

Pentru înscriere la unul dintre aceste cursuri, te rugăm să suni la unul dintre următoarele numere:

Pacient public – 01 873 0632 sau 873 0596
Pacient în regim semiprivat - 01 874 0992
Pacient în regim privat - 01 874 2115

Durere la nivelul centurii pelviene asociată cu sarcina (PGP)

  • Prin durere la nivelul centurii pelviene se înţelege durerea localizată la oricare dintre cele trei articulaţii ale pelvisului. 
  • Deşi des întâlnită, aceasta nu este normală şi poate afecta 1 din 5 femei în timpul sarcinii. 
  • Modificările poziţiei corpului care au loc în timpul sarcinii pot cauza şi ele dureri în zona inferioară a spatelui sau în zona toracică (piept).

Medicul te-ar putea trimite la un fizioterapeut şi ai putea fi rugată să completezi un chestionar despre modul în care te afectează durerea în fiecare zi. 

  • Apoi, vom stabili cât de repede trebuie să fii consultată. 
  • Ţinem săptămânal cursuri referitoare la centura pelviană, cursuri care oferă sfaturi, educaţie şi exerciţii pentru a te ajuta să gestionezi schimbările fizice din timpul sarcinii, care pot provoca dureri pelvine şi/sau de spate. 
  • Dacă ai nevoie de tratament suplimentar, ai putea fi invitată la o consultaţie individuală după cursul în grup.

Notă: Tratăm exclusiv problemele asociate cu sarcina. 

Dacă suferi mai de mult de o afecţiune a spatelui, trebuie să continui să mergi la propriul fizioterapeut autorizat pentru consultaţiile obişnuite.

Physiotherapist with a class


Noi mămici

Ţinem un curs săptămânal de gimnastică postnatală, în fiecare joi dimineaţa, între 11.30 am şi 12.30 pm. Cursul te va ajuta să-ţi recapeţi treptat vigoarea fizică după sarcină şi naştere. Acesta va include exerciţii pentru planşeul pelvian, revenind la recomandările de exerciţii, şi vom verifica dacă efectuezi corect exerciţiile pentru abdomen (burtică). Noile mămici pot participa până la 6 săptămâni după o naştere pe cale vaginală sau la 8 săptămâni după o naştere prin cezariană. Acest curs este gratuit; în plus, poţi să-ţi iei şi bebeluşul cu tine, dar nu şi alţi copii mai mari. Pentru a te înscrie, sună la 01 817 1787.


Probleme de control al vezicii urinare şi intestinului

În urma sarcinii şi naşterii, pot apărea probleme de control al vezicii urinare şi intestinului. Este important să urmezi un tratament de fizioterapie care să ajute la prevenirea unor probleme pe termen lung. Tratamentele ar putea include sfaturi, educaţie, restabilirea muşchilor planşeului pelvian, reeducare micţională şi terapie manuală.

Tuturor femeilor cu o ruptură de gradul 3 sau 4 după naştere li se va comunica, înainte de externare sau, în caz contrar, prin poştă, o dată pentru o programare la fizioterapie ca pacient extern. Facem tot posibilul să consultăm toate femeile în decurs de 2 săptămâni de la naştere. Vor fi făcute programări suplimentare în funcţie de necesităţi.

| Înregistrare | Site mobil| | Modulul cookie şi Notă privind confidenţialitatea | | De la Inventise | Translated By STAR